Eroare: Nu am găsit formularul de contact.
Pe parcursul lunii decembrie la Chisinau a avut loc un turneu la popularul simulator de fotbal FIFA 2018 pe console SONY PlayStation. Particularitatea principala a fost ca pentru titlu au luptat reprezentanti ai brandurilor si companiilor de afaceri din Moldova.
«In tara noastra competitiile la FIFA se organizeaza de la inceputul anilor 2000, dar toate erau doar intre utilizatori obisnuiti, fiecare jucand pentru sine. Noi am decis, pentru prima data in istoria Moldovei, sa organizam un turneu intre branduri si companii moldovenesti. Initiatorul acestui eveniment a fost reteaua de magazine Enter, care a creat toate conditiile: a oferit console SONY PlayStation si spatiul magazinelor sale unde s-au disputat meciurile, precum si a pregatit premii si cadouri», a povestit principalul organizator al turneului, Anton Plahotin.
«In total 48 de reprezentanti ai brandurilor moldovenesti au luptat pentru victorie. Ei au fost impartiti in 12 grupe egale. Dupa sistemul fazei grupelor din Liga Campionilor, adversarii au jucat cate sase meciuri – trei acasa si trei in deplasare – dupa care castigatorii grupelor, ocupantii locurilor secunde si cele mai bune locuri trei au continuat lupta in 1/16 de finala. Incepand cu aceasta faza si pana in finala s-au jucat meciuri eliminatorii», a explicat regulamentul Kiril Keruntu, reprezentantul companiei Go Social, care a supervizat turneul.
Una dintre cele 48 de participante a fost si echipa SEMSEO. In faza grupelor adversarii nostri au fost Engineering Office Fortan, Football Statistics si Blasmus Trade. Debutul nu a fost reusit si a adus doua infrangeri clare – 0:3 cu Engineering Office Fortan si 0:4 cu Football Statistics (in paranteza, tocmai aceste doua echipe au ocupat in final locurile 2 si 3 la turneu). Prima victorie a venit in runda a treia contra Blasmus Trade – 3:0, dupa care SEMSEO a incheiat la egalitate cu Engineering Office Fortan (4:4) si Football Statistics (1:1). Ultimul meci din grupa cu Blasmus Trade s-a terminat cu acelasi scor ca in tur – 3:0 pentru noi. Astfel, cu 8 puncte in grupa, SEMSEO a devenit una dintre cele mai bune echipe de pe locul trei si a avansat in 1/16 de finala.
In primul tur eliminatoriu adversarul nostru a fost Taxi 14006. In grupa sa, aceasta echipa a strans 16 puncte din 18 posibile, a ocupat clar locul 1 si era considerata favorita certa in duelul cu SEMSEO. Din primele minute, adversarul a jucat ofensiv si a putut conduce de mai multe ori, dar la finalizare a sutat in portar sau pe langa. Plata pentru ratari a venit in minutul 40. Dupa un corner, SEMSEO a deschis scorul, marcand un gol extrem de important in deplasare. In repriza a doua, desi Taxi 14006 a avut un avantaj coplesitor, precizia a lipsit: 22 de suturi pe poarta si trei bare – 0:1. In retur, pe teren propriu, orice egal ne convenea, in timp ce o infrangere cu mai mult de un gol primit califica adversarul. La mijlocul primei reprize, Taxi 14006 a inscris un gol frumos la vinclu si a egalat scorul la general. Putini mai credeau ca favoritul va scapa victoria, dar in prelungirile primei reprize am executat din nou bine faza fixa si am impins mingea in poarta taximetristilor – 1:1. Chiar si asa, situatia generala nu se schimba mult: Taxi 14006 trebuia oricum sa mai marcheze inca un gol pentru calificare. In repriza a doua adversarul a presat din toate puterile, bombardand poarta noastra din toate distantele, iar cand parea ca nu mai avem scapare, bara ne-a ajutat de doua ori la suturi din apropiere si in poarta goala. Cu mare dificultate am rezistat si am pastrat egalul 1:1, care pentru noi a insemnat victorie: «Taxi 14006 a fost un stimul bun pentru noi, deoarece deservim software-ul concurentilor lor si acestia ne-au rugat insistent sa-i invingem. In faza grupelor, barele si transversalele au fost mereu de partea adversarilor nostri, dar in 1/16 soarta ne-a intors datoria», a impartasit dupa meci opinia sa jucatorul SEMSEO Valerii Bodarev.
In 1/8 de finala, urmatorul nostru adversar nu s-a prezentat la jocuri, iar conform regulamentului ne-a fost acordata victorie tehnica cu scor general 6:0 si calificarea in sferturile de finala, in top 8 echipe ale turneului.
Finala de opt a fost programata in ultima zi a turneului si a reunit cei mai buni opt reprezentanti ai businessului moldovenesc ajunsi in sferturi. In top 8 branduri din 48 de participanti au intrat companiile: SEMSEO, Pro Lotus, Legea.md, Energotehcomplet, Engineering Office Fortan, Football Statistics, Qoobus Corporation si Enter.
Din pacate, nu am reusit sa intram in semifinale. In sferturi am jucat cu Pro Lotus. Primul meci a fost echilibrat si parea ca se va incheia 1:1, dar in prelungirile reprizei secunde Pro Lotus a smuls victoria – 2:1. In retur, SEMSEO trebuia neaparat sa marcheze de doua ori, ceea ce adversarul a speculat pe contraatac. In timp ce noi atacam cu multe forte, Pro Lotus a lovit de mai multe ori pe contraatac si a castigat – 4:0.
«Per ansamblu, sunt multumit de evolutia noastra. Din 48 de participanti am intrat in top 8, am ajuns in ultima zi a competitiei si am impartit locurile 5–8, depasind companii moldovenesti cunoscute precum Moldcell, Acord Grup, VicMobile, Infoexpress, Blasmus Trade, Ren TV si multe altele. Este un rezultat bun, avand in vedere ca pana acum nu practicam nici esports, nici FIFA. Dupa acest succes ne-am cumparat deja o SONY PlayStation nou-nouta pentru birou si ne antrenam pentru urmatorul turneu. Multumim magazinului Enter si companiei Go Social pentru organizare. Vom participa cu placere si anul viitor», a rezumat directorul general SEMSEO, Igor Gratie.
Organizatorii turneului s-au gandit nu doar la jucatori, ci si la sustinatori. Spectatorilor li s-a oferit posibilitatea sa parieze pe meciuri, sa ghiceasca invingatorul si sa primeasca premii pentru pronosticuri corecte. Cei priceputi la fotbal au putut participa la un quiz tematic interesant si au primit, de asemenea, premii din partea sponsorilor.
Castigatoarea turneului a fost echipa Legea.md, locul doi – Football Statistics, iar podiumul a fost completat de Engineering Office Fortan. Echipele medaliate au primit medalii, diplome, premii in bani si cadouri din partea magazinului Enter; invingatorul a luat trofeele principale – Cupa si PlayStation 4 Slim, iar celelalte echipe din top 8 au primit suveniruri si buna dispozitie.